Succesul Carmolimp: vânzări de 400.000 de euro pe lună în doar 30 de zile de la lansarea aplicației ZIZAM

Succesul Carmolimp: vânzări de 400.000 de euro pe lună în doar 30 de zile de la lansarea aplicației ZIZAM

La 30 de zile de la demararea vânzărilor pe produsele proaspăt gătite din fabrica de mâncare și la 2 zile înainte de deschiderea oficiala a platformei zizam.com pentru business to business, Carmolimp anunță livrări lunare de 400.000 de euro, pe contracte deja semnate. 50% din aceasta sumă o reprezintă livrările pe litoral.

„Avem o problemă. În sensul că am depășit preconizarile cu aproximativ 7 luni și facem eforturi să ținem pasul cu investițiile noi. Facem investiții de mărire a capacităților de producție. Volumele au fost mai mari pentru produsele cu care am început, așadar vom reuși sa extindem gama cu alte 10 feluri suplimentate abia din 20 iulie.” (Valentin Șoneriu, Director General Carmolimp)

Mâncarea gătită a viitorului prinde aripi

Deși se așteptau la o creștere lentă, reprezentanții Carmolimp anunță o creștere accelerată. Primele produse gătite din fabrica de mâncare, livrate în ambalaje de unică folosință și gătite proaspăt, cu tehnologie de ultimă generație, pleacă în cantități de sute de tone din fabrica din Brașov către toată țara.

„Pornim ruta către Oradea într-o săptămâna și cea către Galați în 2 săptămâni. Știm că produsele sunt foarte bune, le folosim chiar în casă la noi întrucât primele rețete aparțin chiar bunicii mele, dar sunt recunoscător pentru viteza cu care marile lanțuri de restaurante și hoteluri au înțeles avantajele multiple ale acestei metode unice de a optimiza costurile, dar mai ales de a păstra constante calitatea și gustul mâncării, la prețuri fără concurență în România.” (Valentin Șoneriu, Director General Carmolimp)

Noile investiții în mâncarea gătită a viitorului și angajările –  accelerate cu 6 luni

„Este un ritm alert. Mai alert decât ne așteptam. Și ne bucurăm pentru asta. Investim în noile linii și facem angajări, inclusiv pe posturi importante precum director de marketing sau ingineri. Avem încredere că toate se desfășoară în timp util, dar ritmul este mult mai accelerat decât ne așteptam. Cifrele menționate nu includ livrarile În lanțurile noastre de restaurante.” (Valentin Șoneriu, Director General Carmolimp)

 Zizam.com își începe rutele oficiale zilele următoare

Cifrele semnalate în această săptămână vin în condițiile în care platforma de vânzări anunțată, zizam.com, își va începe funcționarea abia săptămâna aceasta.

CarmOlimp este, în prezent, unul dintre cei mai cunoscuți jucători din industria locală HoReCa. Compania brașoveană deține cea mai mare fabrică integrată de mâncare gătită.

Comunicate de presa