Parcul Național Buila-Vânturarița – un colţ de Rai din judeţul Vâlcea

Parcul Național Buila-Vânturarița – un colţ de Rai din judeţul Vâlcea

Un loc parcă neatins de om, de o frumusețe aparte și niște priveliști ce emoționează chiar și cele mai dure persoane, Parcul Național Buila-Vânturarița este un loc ce merită vizitat măcar o dată în viață!

Poziție și detalii geografice

Găsim masivul Buila-Vâturarița în partea nord-centrală a Jud. Vâlcea, făcând parte din Munții Căpățânii. Însă nu se aseamănă cu ceilalți munți, acesta făcându-se remarcat atât prin constituție, cât și prin relief și dimensiuni.

Masivul acesta are și o creastă care îi poartă numele, fiind reprezentată pentru extindere spațială de tip liniar, cu o lungime de aproximativ 14 km. Masivul are și mai multe vârfuri principale, cel mai înalt fiind Vânturarița Mare, cu o înălțime de 1885,2 m.

Deoarece o asemenea capodoperă a naturii nu putea rămâne neobservată, autoritățile din zonă au pus accent pe dezvoltarea acesteia și punerea în lumină a frumuseții create de natură. A luat așadar naștere Parcul Național Buila-Vânturarița.

Cum ajungi la Parcul Național Buila-Vânturarița?

Să ajungi în acest loc de poveste este relativ ușor, fiind două variante: fie pe drumul național 67 Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu, fie pe drumul județean Râmnicu Vâlcea – Băile Olănești. De asemenea, Parcul Național se întinde pe o suprafață uriașă (4186ha), cu toate că este considerat cel mai mic parc național din România.

Cu toate astea, are mai multe puncte de intrare, în total 6 la număr. Iată care sunt acestea: 3 dintre cele 6 intrări se află doar în comuna Costești, una pe Valea Bistrița și două pe Valea Costești: Bistrița, Pietreni Prislop și Pietreni Valea Morii; un alt punct de intrare se regăsește în comuna Bărbătești de pe Valea Otăsăului, pe când altul se regăsește în satul Cheia de pe Valea Cheia, iar cel din urmă se regăsește în orașul Băile Olănești pe Valea Olănești.

Flora și Fauna

Frumusețea și unicitatea parcului se fac remarcate prin diversitatea florei și a faunei din cadrul ecosistemelor ce se regăsesc în Parcul Național. Acolo au casă o mulțime de specii periclitate, atât de animale cât și de plante, specii care sunt pe cale de dispariție și care, în prezent, se găsesc într-un număr foarte mic, precum Floarea de colț, iedera albă, bulbucul de munte, jneapănul, toporașul de stâncă etc.

Tot aici se găsesc 28 de specii de orhidee, flori ce sunt de-a dreptul splendide. Și fauna este la fel de diversificată ca flora. Cele mai multe specii de animale care se întâlnesc acolo sunt protejate de lege.

Ce poți face în Parcul Național Buila-Vânturarița?

În acest parc poți face o sumedenie de lucruri. Aici există foarte multe obiective cultural-istorice, ce constituie un adevărat element de atracție al Parcului Național. Cele mai des vizitate sunt mănăstirile din Parcul Național, acestea sunt: Mănăstirea Arnota, Bistrița, Horezu, Frăsinei, Schiturile, Pătrunsa, Pahomie, Iezer, Bradu, Jgheaburi, bisericile fostelor schituri 44 Izvoare, Păpuşa, Peri, bisericile rupestre din Peştera Liliecilor, bisericile din localităţile din zonă, precum şi tradiţiile, obiceiurile şi arhitectura tradiţională din satele de la poalele muntelui.

Pe lângă vizitarea obiectivelor cultural-istorice și a celor cu iz tradițional, cel mai important lucru care îți rămâne de făcut este să te bucuri din plin de cadrul natural de care ai parte. Peisajele sunt unice, îți taie respirația și te fac să te deconectezi de la lumea cotidiană în care suntem din ce în ce mai prinși. O zi petrecută în natura Parcului Național Buila-Vânturarița îți va reîncărca cu siguranță bateriile și îți va da doza de natură de care cu toții avem atât de mare nevoie.

Alege-ți o cazare în Călimăneşti potrivită gusturilor tale

Atunci când vei hotărî să vizitezi și tu Parcul Național Buila-Vânturarița, vei avea nevoie cu siguranță și de o cazare care să se ridice la standardele tale. Hotel Izvoare este locul perfect unde te poți caza atunci când vizitezi Vâlcea. Este amplasat strategic, oferindu-ți posibilitatea de a ajunge la cele mai importante puncte turistice din Vâlcea relativ ușor. Poţi beneficia de condiţii foarte bune de cazare şi servicii de top ca să te refaci pentru o nouă rundă de explorare a împrejurimilor.

Actual