Padbol Junior Cup

Padbol Junior Cup

Padbol  Junior  Cup, la cea de-a doua ediție

În weekendul 30-31 iulie, cea mai mare cupă de Padbol din România, destinată juniorilor, s-a desfășurat la Timișoara.

Este vorba despre a doua ediție a acestui eveniment sportiv organizat de clubul sportiv Padbol Banat împreună cu Shopping City Timisoara, sub tutela Padbol Romania.

La startul celei de a 2-a ediții s-au aflat 32 de sportivi de la diferite cluburi de fotbal din județ. Respectiv Politehnica Timișoara Femina,  Politehnica Timișoara,  Academia Ripensia,  LPS Banatul,  C.S. Phoenix Buziaş,  CSM „Vulturii” Lugoj, Juventus Colterm Timisoara.

A fost un eveniment oferit gratuit juniorilor. În plus, acestia au beneficiat și de antrenamente gratuite la baza Padbol Timisoara. Ziua de sâmbătă a fost  ziua calificării în etapele superioare ale competiției. După 24 de meciuri de departajare, cele mai bune 8 echipe s-au calificat și au jucat duminică 31 iulie, în sferturi , semifinale și finale.

Au fost două zile de sport și distracție, la finalul cărora au fost premiați nu doar cei aflați pe podium, ci absolut toți participanții.

„Ne dorim să avem astfel de evenimente în fiecare județ, iar Moldova, ca și Banatul, are un potențial deosebit. Ne-au demonstrat-o cele doua ediții ale Turneului Moldovei la Padbol, parte integrată din circuitul național Romanian Padbol Tour . Avem deja terenuri de padbol în Galați, Bârlad, Rădăuți, Gura Humorului, precum și câteva solicitări din Iași. În curând se vor putea organiza și aici competiții regionale de padbol pe diferite categorii de vârstă.”Elisabeta Gherghișan, Licențiat Exclusiv și Presedinte Padbol România

Padbol Junior Cup

Padbol la Academia Hagi

De ce atat de mulți copii la padbol? Pentru că tehnica se dezvoltă încă de la cele mai fragede vârste, iar ședințele de pregătire de padbol contribuie din plin la îmbunătățirea calităților jucătorilor de fotbal.

Conștienți de beneficiile pe care le aduce jocul de padbol, conducerea Academiei Hagi a considerat, încă din 2018, că este necesar să aducă un teren de padbol în incinta bazei de pregătire de la Ovidiu. Antrenorii din cadrul Academiei Hagi au suplimentat ședințele de pregătire ale juniorilor cu vârste între 9-13 ani cu exerciții pe terenul de padbol. Datorită acestor antrenamente, micii fotbaliști și-au dezvoltat reflexele, și-au îmbunătățit condiția fizică și coordonarea motorie.

Padbol-ul prezintă o mulțime de alte beneficii. Ajută la menținerea în formă a sportivului, la întărirea articulațiilor, permite dezvoltarea musculaturii trenului inferior, combină efortul aerob cu cel anaerob, îmbunătățește condiția fizică, dezvoltă reflexele jucătorilor, contribuie la o bună coordonare motorie și, nu în ultimul rând, este un exercițiu intens pentru creier.

Mai multe detalii despre padbol, orașele în care există deja terenuri, și despre evenimentele marca Padbol, pe site-ul oficial Padbol Romania

Urmează Cupa României la Padbol!

Cupa României este cel mai important eveniment sportiv al comunității Padbol România, care de la an la an devine tot mai puternică! Se pregătește un eveniment deosebit, puternic mediatizat, cu meciuri transmise în direct și însoțite de un comentariu de specialitate.

La eveniment se pot înscrie echipe din toată țara. Sistemul de joc este format din meciuri de calificare (grupe), meciuri eliminatorii (optimi/sferturi), si fazele finale.

Actual Știri Bacău Știri Botoșani Știri Galați Știri Iași Știri Locale Știri Neamț Știri Suceava Știri Vaslui Știri Vrancea Uncategorized