România este un loc de poveste, cu numeroase locuri pitorești, demne de toată admirația. Însă, pe lângă locurile extraordinar de frumoase pe care le cunoaște toată lumea, există și locuri ascunse sau mai puțin știute, unde poveștile trecutului se împletesc cu prezentul, unde există oameni care știu să se bucure de darurile străvechi ale naturii, unde razele soarelui creează tablouri impresionante.
Dacă îți dorești să vezi o altfel de Românie, cu locuri mirifice, ușor ascunse de ochii curioșilor, iată câteva destinații de vacanță pe care nu le vei uita prea curând!
Iată câteva locuri de poveste, unde poți petrece o vacanță de neuitat
- România are nenumărate nestemate, pe care puțină lume le cunoaște la adevărata sa valoare. Printre acestea se numără și bătrâna zonă a Moldovei, unde există localități în depresiuni ce oferă imagini de vis, biserici de lemn vechi de câteva sute de ani, munți și orașe deosebit de frumoase.
Dacă ajungi în această zonă pitorească, descoperă cramele de vin din Moldova, care te vor duce în lumea lui Bachus și vei putea degusta licori magice, cu un gust aproape de perfecțiune. Marinela Ardelean a pregătit hărți cu cramele din țară, de unde te poți inspira în stabilirea unui traseu de urmat.
Tot în minunata țară a Moldovei vei găsi dealuri împădurite, pajiști pline cu flori parfumate, dar și mănăstiri străvechi, care stau de strajă la porțile istoriei.
- Transilvania, o altă zonă istorică a României, este plină de povești, fiind presărată cu locuri pline de istorie, în zidurile cărora se pot citi snoave străvechi.
Unul dintre locurile în care timpul pare că s-a oprit în loc este Viscri, un sat transilvănean cu câteva mii de locuitori. Acesta a devenit cunoscut pe harta lumii în urmă cu câțiva ani, când prințul Charles al Marii Britanii a cumpărat o proprietate și a restaurat-o.
În prezent, mii de turiști vin în acest sat cu case tradiționale săsești, dar și cu una dintre cele mai vechi biserici fortificate din zonă, fiind construită în secolul al XII-lea.
Tot în zona Transilvaniei vei putea găsi cetăți străvechi, ascunse de ochii iscoditori ai curioșilor. Una dintre aceste bijuterii necunoscute de află la numai 50 de kilometri de Cluj. Cetatea Ciorii se înalță falnic într-o vegetație luxuriantă, care parcă o protejează de trecerea timpului.
Un alt loc de poveste din Transilvania se află la doar câțiva kilometri de Sibiu: satul Ruși. În această localitate, vei descoperi un turn înclinat, ca cel din Pisa, care a trecut testul timpului, fiind construit în anul 1749. În plus, satul se află așezat între dealuri extrem de frumoase, pe care te poți aventura în plimbări lungi, în care vei putea descoperi natura sălbatică a locului.
- Delta Dunării este o zonă absolut fantastică, însă puțin descoperită. Canalele ascunse, vegetația luxuriantă, fauna unică în lume, preparatele tradiționale din pește, gătite de gospodinele din partea locului, fac ca această zonă aflată la ”marginea” României să fie o adevărată nestemată, care merită vizitată iar și iar, mereu existând locuri noi de văzut.

Orice loc ai alege să vizitezi, este important să ”guști” o felie din istoria locală, să încerci să cunoști câte ceva din specificul locului respectiv, astfel că vei pleca cu amintiri pe care nu le vei uita niciodată!
Surse foto: Pexels.com, Pixabay.com