Skip to content
Stirile Moldovei
Menu
  • Prima Pagină
  • Stiri Iasi
  • Stiri Vrancea
  • Stiri Bacau
  • Stiri Neamt
  • Stiri Botosani
  • Stiri Suceava
  • Stiri Galati
  • Stiri Vaslui
  • Contact
Menu

Cupa României la Padbol. Rezultate 2022, invitați speciali !

Posted on septembrie 26, 2022

În weekedul 16-17 septembrie a avut loc Cupa României la Padbol, aflată la cea de-a doua ediție.

Organizat de Asociația Română de Padbol, evenimentul a demonstrat pasiunea pentru acest sport și respectul acordat unei competiții naționale ce poartă numele de Cupa României.


La eveniment au participat douăzeci și patru de echipe din diferite orașe, însumând aproximativ 60 de jucători. Aceștia au fost însoțiți de președinți de cluburi, familii si prieteni veniți să îi susțină. Organizarea deosebită, amenajarea locației, precum și un permanent public iubitor de sport au întregit reușita evenimentului.

DSp 830.JPG

Deschiderea competiției a fost facută de Elisabeta Gherghișan, presedinta recent avizatei Federații Române de Padbol, fiind totodată și cea care a dezvoltat acest sport în România. 

Din partea Ministerului Sportului au fost prezenți directorul Complexului Sportiv National Lia Manoliu, Florin Oancea, care a urat succes tuturor participanților, Daniel Moroșanu, directorul Direcției pentru Sport București, precum și vedeta și omul de sport Roxana Ciuhulescu.

DSC_169.JPG

Fazele grupelor s-au desfășurat vineri, 16 septembrie, pe toate cele 3 terenuri de padbol din incinta CSN Lia Manoliu. Echipele calificate în fazele finale și-au disputat supremația sambătă, 17 septembrie, iar meciurile au fost transmise in direct, cu un comentariu de specialitate asigurat de Adrian Dobre.

DSC_195.JPG

Marius Alexe, fostul jucător dinamovist, prezent la eveniment și atras de dinamica padbolului, a hotârât să își găseasca un coechipier din rândul fotbaliștilor, cu care să participe la viitoarele competiții Padbol Romania.

Dupa aproximativ 50 de meciuri desfașurate pe parcursul a doua zile competiționale, victoria a revenit echipei clubului sportiv Flux Arena Craiova, formată din Olivian Surugiu și Victoraș Popescu, de neînvins în ultimii trei ani. 

Locul al doilea a fost câștigat de echipa clubului Padbol Giurgiu, formată din Mugurel Vrabie și Gabriel Turnea, detronându-i pe vicecampionii anului 2021, Gabriel Deaconescu și Andrei Păciucă. Locul trei a fost ocupat de Laurențiu Dinuică și Răzvan Ciobanu, de la același club craiovean Flux Arena, pepiniera celor mai buni jucători de padbol din România.

DSC_1123.JPG

Pe locul 4 s-a clasat veteranul comunității Padbol Romania, Mihai Țiplic, alături de coechipierul său Aurel Voicu, un exemplu de urmat atât în ceea ce privește ambiția și competitivitatea la orice vârstă, cât și beneficiile pentru sănătate pe care le are practicarea constantă a unui sport.

DSp 844.JPG

Festivitatea de premiere a adus distincții de merit și apreciere organizatorilor Turneelor Olteniei, Banatului și Bucovinei din acest an, precum și tuturor cluburilor care au participat constant la toate edițiile circuitului național Romanian Padbol Tour.

Cupa României a fost înmânată de Elisabeta Gherghișan și reprezentatul Ministerului Sportului la acest eveniment, Subsecretar de Stat Radu Antohi.

Partenerii acestei ediții a Cupei României la Padbol  au fost Ministerul Sportului, CSN Lia Manoliu,  Alexandrion Group, Pro Sport 10, Joma Sport, Presa de Azi, Metropola TV, Sport Total FM 

www.padbol.ro

Articole recente

  • Gala BookLand premiază excelența în mediul rural, pentru al treilea an consecutiv, cu burse educaționale în valoare de 105.000 euro
  • Studiu Up România: trei sferturi dintre angajatori plătesc diferit oameni pe posturi similare și doar 27% dintre angajați au încredere în echitatea sistemului salarial
  • ROBOR: 10 bănci au fost sancționate cu amenzi totale de 3,73 miliarde de lei
  • NBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei
  • Cine este Eugen Tomac, premierul desemnat de Nicușor Dan

Publicitate:

Taxi Heathrow Bitcoin Exchange
SEEFF x FIATA REU 2026
bijuterii si accesorii
Ortodont

JANTE TABLA si Anvelope IEFTINE pe Vadrexim.ro!

locuri de munca

Farmacia online Dr.Max

Site-uri de stiri

    PresaDeAzi.ro
    Stirile Olteniei
    Stirile Banatului
    Ziarul Transilvaniei
    Stiri din Cluj
    Stiri Bacau
Stiri Romania
Clinica stomatologie Bucuresti
©2026 Stirile Moldovei | Design: Newspaperly WordPress Theme