Cum alegem corect un cabinet de avocatură?

Cum alegem corect un cabinet de avocatură?

În lumea juridică este o vorbă: ”Dacă crezi că te costă prea mult să angajezi un profesionist, stai să vezi cât o să te coste un amator!”. Pornind de la cele spuse, este foarte important să alegi un cabinet de avocatură cu oameni profesioniști, ce pot să îți ofere consultanța necesară și chiar și reprezentarea în fața instanțelor judecătorești, în funcție de necesitățile pe care le ai.

Un cabinet de avocatură este una dintre acele forme individuale prin care avocații își pot exercita profesia, formă ce este recunoscută și de către stat prin intermediul Legii nr 51/1995.

Așa că, într-un astfel de cabinet de avocatură vei putea găsi una sau mai multe persoane ce au o anumită specializare.

Există totuși anumite criterii după care te poți orienta în căutarea celui mai bun cabinet de avocatură.

Activitatea legală, primul lucru pe care trebuie să-l verifici

Primul și primul lucru pe care va trebui să îl verifici, înainte de a începe colaborarea cu un cabinet de avocatură sau cu o persoană ce își prestează serviciile prin intermediul său, este natura specializării sale. Pe lângă asta, nu orice cabinet de avocatură este bun. Orice persoană ce își prestează munca în interiorul său va trebui să fie înscris în Uniunea Națională a Barourilor din România, mai exact în UNBR. Doar un astfel de avocat va fi în stare să te reprezinte în mod legal în fața instanțelor judecătorești, astfel încât să ai și credibilitate, dar cazul tău să fie soluționat în favoarea ta.

Profesia de avocat este extrem de interesantă, dar și suficient de solicitantă. Acești profesioniști aud zilnic o mulțime de povești care-i pot încărca emoțional. Atât comunicarea, cât și pregătirea trebuie să fie la cel mai înalt nivel.

Un avocat cu adevărat bun va fi cum să comunice cu orice client, indiferent de statutul pe care acesta îl are. În plus, va explica pe înțelesul tuturor cum construiește strategia de apărare și care sunt punctele tari pe care acesta va miza în timpul unui proces.

În funcție de specializarea pe care o are la bază, avocatul te poate ajuta într-o mulțime de alte moduri. Fie că ne referim la redactarea unor documente, la consultanță financiară sau reprezentare în fața instanței, avocatul își va da tot interesul să ofere cele mai bune rezultate pentru clientul pe care-l reprezintă.

Specializarea cabinetului de avocatură

Există cabinete de avocatură în cadrul cărora vei găsi fel și fel de avocați cu specializări în toate domeniile, însă există și acele tipuri ce au doar o specializare. De obicei sunt formate de către un singur om. Va trebui să fii atent și la acest aspect. Un avocat în dreptul administrativ și fiscal nu te va putea ajuta sub nicio formă dacă tu ai o problemă legată de dreptul familial, deoarece acestea sunt două specializări total diferite, ce necesită tot atât de multă pregătire.

Evită să te adresezi persoanelor ”buni la toate”, deoarece ei nu vor fi niciodată potriviți și pregătiți cu adevărat, mai ales dacă vorbim despre un caz ce are implicații complexe și se desfășoară pe o perioadă foarte îndelungată de timp.

Relația cu clientul

Un avocat ce își iubește meseria va dori să cunoască toate detaliile problemei pentru care ai apelat la serviciile sale, deoarece el va avea nevoie de ele, chiar și de detaliile jenante pentru a putea soluționa cazul în cea mai potrivită manieră. Nu te speria, el nu te va judeca, deoarece este obligat prin natura meseriei pe care o practică să nu facă așa ceva, deoarece el este acolo să te ajute dacă ai fost nedreptățit in vreun fel. Vei avea nevoie de o persoană echidistantă, cu integritate și deschidere față de orice fel de problemă legală ai avea.

Asigură-te că acesta se va dedica în totalitate cazului tău. Nu cred că ai nevoie de un om ce nu își poate ține cuvântul, ce va întârzia mereu la întâlnirile stabilite, ce nu poate răspunde la telefon în timpul programului, mai exact, ce nu denotă interes față de cazul tău.

Apelează la un avocat ce este deja înscris în baroul din localitatea din care faci parte sau în care se va desfășura procesul, pentru a putea evita anumite plăți în plus asupra transportului și cazării sale.

Tariful impus de fiecare poate fi un semnal de alarmă. Cu toții avem intenția să mergem spre ce este mai ieftin, însă nu tot timpul ce este ieftin este cu adevărat bun, mai ales când vorbim despre meserii de natură juridică.

Actual