Castrul Roman Arutela – un loc cu aer de legendă

Castrul Roman Arutela – un loc cu aer de legendă

Dacă vă aflați în judeţul Vâlcea şi doriţi să faceţi o incursiune în istoria judeţului şi a ţării, merită să daţi o fugă pentru a vizita Castrul Roman Arutela. Acesta este un monument istoric impresionant care se află în zona localităţilor Păpușa și Căciulata. Este destul de ușor să ajungeți aici, trebuie să faceți doar o mică abatere de la DN7 (E81). Dacă vă aflaţi deja în Staţiunea Căciulata şi doriţi o plimbare, puteţi parcurge pe jos cei aproximativ doi kilometri până la Castru.

Castrul Roman Arutela este un monument istoric impunător care atrage o mulţime de turişti din ţară şi din străinătate. Pentru un pasionat de istorie, acest monument merită vizitat măcar o dată în viață. Acesta datează de secole şi oferă Poienii Bivolari, acolo unde este și situat, un aer de legendă. Mai exact, Castrul a fost construit în epoca romană, în anii 137-138 d.H., la ordinul lui Titus Flavius Constans, procurator şi guvernator militar al Daciei Inferior.

Monumentul istoric a fost ridicat pe malul Oltului, fiind foarte aproape de Mănăstirea Cozia, Mănăstirea Turnu, dar și de Complexul Hidroenergetic Turnu. Dacă vizitați această zonă, cu siguranță trebuie să treceți pe lista voastră și Castrul Roman Arutela, nu o să regretați! Va fi o incursiune în trecut excepțională care o să vă facă să vă simțiți de parcă trăiți în vremea dacilor și a romanilor, având parte de o experiență unică și desăvârșită!

De cum pășești în acest loc, arhitectura te face parcă să-ți imaginezi cum era viața celor de acolo. Cum obișnuiau să trăiască strămoșii noștri. Castrul făcea parte dintr-o linie de apărare ce avea ca scop oprirea atacurilor venite dinspre zona deluroasă de la răsărit.

Care este povestea acestui monument?

În urma mai multor săpături, în locul pe care se află Castrul astăzi s-au descoperit o serie de obiecte din metal și monede romane. În jurul anului 1890, în urma unor săpături parțiale, câțiva istorici au descoperit ruinele castrului, iar mai apoi acestea au fost scoase în întregime la iveală, putând acum să fie vizitate și admirate de orice curios.

Mai târziu, după ce au fost scoase la iveală două inscripții ce se aflau în fața a două dintre porțile castrului, s-a descoperit că monumentul a fost construit încă din vremea împăratului Hadrian, de către un detașament de arcași sirieni. Se consideră că în preajma Castrului exista în trecut și o așezare dacică aflată sub ocupație romană.

De-a lungul timpului, Castrul Roman Arutela a trecut printr-o serie de recondiţionări. Acesta a fost declarat monument istoric abia în anul 2004. În prezent, Castrul este deschis vizitării şi oricine dorește poate merge acolo pentru a admira arhitectura antică.

Este impresionant cum arhitectura de acum mii de ani a rezistat până la momentul descoperirii și cum rezistă în continuare, aducând un strop de istorie în viețile noastre.

Castrul Roman Arutela se află la „câţiva paşi” de Hotel Izvoare din Călimănești, un loc perfect de relaxare și de reîntoarcere în prezent, la lumea modernă, după călătoria istorică de la Castru.

Hotelul pune la dispoziția vizitatorilor o mulțime de facilități pentru odihnă şi entertainment. Frumosul se îmbină perfect cu modernul, oferind celor ce calcă pragul hotelului o experiență plăcută.

Actual