Cinci persoane, printre care un copil, au fost rănite duminică în localitatea Nicolae Bălcescu (județul Bacău), după ce șoferul unui autocar nu a observat la timp un sens giratoriu și a intrat în acesta, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău.
La fața locului au intervenit pompierii și echipajele medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ). „În urma accidentului rutier au rezultat cinci victime conștiente, patru adulți și un minor. Acestea au fost evaluate și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Bacău. Un autocar de rezervă a preluat ceilalți pasageri pentru a fi transportați către destinație”, a transmis ISU.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, șoferul autocarului, în vârstă de 37 de ani, a avut alte preocupări la volan și nu a observat la timp sensul giratoriu. Testarea cu aparatul etilotest a arătat că acesta nu consumase alcool.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
