Inventat în Argentina în 2008, padbol și-a câștigat imediat popularitate în foarte multe țări din întreaga lume. In România și-a făcut apariția în anul 2015, adus în țară de către Elisabeta Gherghișan, Licențiat Exclusiv Padbol România. Un sport de echipă extrem de spectaculos, combinând elemente preluate din tenis, fotbal și squash, padbol a avut un debut fulminant, susținut de importante personalități din lumea sportului, în special a fotbalului.
În martie 2016 , Elisabeta Gherghișan, (la acel moment Presedintele Asociației Române de Padbol), pornește pe drumul oficializării padbolului ca și disciplină sportivă. După mai multe argumentări, memorii, prezentări, regulamente, demonstrații și competiții oficiale, vizionate de reprezentanți ai Ministerului Sportului, in decembrie 2020 padbol devine disciplină sportivă recunoscută la nivel național.
Urmează infiintarea de cluburi sportive, constituirea Federației Române de Padbol, și includerea acesteia de către Agenția Națională Pentru Sport, pe date de 19 iunie 2023, pe lista federațiilor sportive de interes național.
“Au trecut șapte ani până la acest moment, șapte ani în care nimic nu ar fi putut fi realizat fără eforturi si implicare 100%. Deși drumul a fost lung și anevoios, suntem mândri de această reușită, care confirmă credibilitatea și încrederea oferită Federației Românede Padbol de către Agenția Națională Pentru Sport. Aceasta consolidează poziția FRP și a cluburilor afiliate în cadrul comunității sportive și a jucătorilor, în fața autorităților publice, a partenerilor și sponsorilor. Consideram oficializarea federației ca pe o nouă direcție de la care să pornim, de la care începem să ne dezvoltăm ca și federație sportivă de interes național.”- Elisabeta Gherghișan, Presedintele Federației Române de Padbol.
Iată câteva din obiectivele generale ale Federația Română de Padbol:
- Dezvoltarea și popularizarea padbolului în România: Unul dintre obiectivele principale ale Federației Române de Padbol este promovarea și dezvoltarea acestui sport la nivel național. Acest lucru include crearea de programe de instruire și formare pentru jucători și antrenori, și organizarea de competiții masculin și feminin și mixt la nivel local, județean, regional și național.
- Dezvoltarea infrastructurii: Federația Română de Padbol are ca obiectiv dezvoltarea infrastructurii necesare pentru practicarea sportului în toate orașele din țară. Aceasta include implementarea și instalarea de terenuri de padbol, colaborarea cu autoritățile locale și alte organizații pentru identificarea și utilizarea spațiilor potrivite, precum și investiții în facilități și echipamente adecvate.
- Promovarea padbolului în rândul tinerilor: Un alt obiectiv important este orientat spre atragerea și implicarea copiilor și tinerilor în padbol. Federația Română de Padbol își propune colaborari cu școlile și cluburile sportive pentru a introduce padbolul în programele lor, oferind instruire și competiții dedicate pentru copii și adolescenți. Acest lucru poate contribui la creșterea numărului de practicanți și la crearea unei baze solide de jucători pentru viitor.
- Formarea și susținerea unei selecționate naționale puternice: Un obiectiv permanent este fi construirea unei selecționate naționale de padbol competitivă și puternică. Aceasta implică identificarea și recrutarea celor mai talentați jucători, dezvoltarea unui program de pregătire și antrenament de înalt nivel, participarea la stagii de pregătire și cantonamente, crearea de parteneriate cu alte federații și organizații similare din întreaga lume.
- Participarea la competiții internaționale și obținerea de rezultate remarcabile: pentru Federația Română de Padbol este o onoare și o mândrie să participe cu succes la competițiile internaționale, cum ar fi Campionatele Mondiale, Campionatele Europene sau alte turnee majore. Acest lucru implica pregătirea și susținerea selecționatei naționale, asigurarea resurselor necesare pentru participare și obținerea celor mai bune rezultate, care să contribuie la creșterea notorietății și prestigiului padbolului în România.
- Consolidarea relațiilor internaționale: Pentru a promova dezvoltarea și creșterea padbolului, Federația Română de Padbol se va implica active în activitatea Federației Internaționale de Padbol (FIPA), va căuta să stabilească colaborări și parteneriate cu alte federații și organizații similare din întreaga lume. Acest lucru poate include schimbul de experiență, organizarea de evenimente comune, dezvoltarea de regulamente și standarde internaționale, precum și o promovare comună a padbolului la nivel global.
- Implicarea în comunitate și promovarea unui stil de viață sănătos: Federația Română de Padbol are printre obiectivele sale și implicare în comunitate și promovare a unui stil de viață sănătos prin intermediul padbolului. Aceasta implică inițiative de responsabilitate socială, incluziune, organizarea de programe de instruire și activități pentru tineri și adulți, precum și colaborarea cu autoritățile locale, cu Direcțiile Generale Pentru Sport si Tineret, cu Agenția Națională Pentru Sport, Ministerul Educatiei, și alte entități de interes public.
www.padbol.ro/ Facebook Federația Română de Padbol / Youtube Padbol Romania