Skip to content
Stirile Moldovei
Menu
  • Prima Pagină
  • Stiri Iasi
  • Stiri Vrancea
  • Stiri Bacau
  • Stiri Neamt
  • Stiri Botosani
  • Stiri Suceava
  • Stiri Galati
  • Stiri Vaslui
  • Contact
Menu

Accident mortal la Ostra: un bărbat de 35 de ani a murit după ce mașina în care se afla a lovit un stâlp de electricitate

Posted on septembrie 23, 2025

Un accident rutier grav s-a produs în noaptea de luni spre marți, pe raza localității Ostra din județul Suceava, soldat cu decesul unui bărbat de 35 de ani, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava.

Autoturismul în care se aflau două persoane, aflat în deplasare spre Tărnicioara, a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate. În urma impactului, unul dintre ocupanți a rămas încarcerat.

„Victima, în stare de inconștiență, a fost extrasă de pompierii militari și predată echipajelor medicale. În ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul de 35 de ani a fost declarat decedat”, au transmis reprezentanții ISU Suceava.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, sprijiniți de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

  • Directie clara pentru prezenta online
  • DeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus în Moldova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
  • O nouă amânare a CCR privind reforma pensiilor speciale ale magistraților. Următoarea dată: 11 februarie!
  • North Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
  • Președintele Nicușor Dan: Republica Moldova rămâne o prioritate esențială pentru politica externă a României

Publicitate:

Taxi Heathrow Bitcoin Exchange
bijuterii si accesorii
Ortodont

JANTE TABLA si Anvelope IEFTINE pe Vadrexim.ro!

Servicii deratizare, Dezinsectie, Dezinfectie

Farmacia online Dr.Max

Site-uri de stiri

    PresaDeAzi.ro
    Stirile Olteniei
    Stirile Banatului
    Ziarul Transilvaniei
    Stiri din Cluj
    Stiri Bacau
Stiri Romania
Clinica stomatologie Bucuresti
©2026 Stirile Moldovei | Design: Newspaperly WordPress Theme